Rețete de picnic

A venit vara, așa că e timpul perfect pentru picnic! Am căutat rețete înnebunită, pentru că rețetele pentru picnic sunt foarte, foarte pretențioase. Mâncarea pentru picnic trebuie să fie ușor de transportat, ușor de consumat și să fie delicioasă atât caldă, cât și rece. După ce mi-am dat ochii peste cap de câteva ori, la articolele unor doamne care considerau potrivit un întreg tort, cu tot cu suportul de porțelan, după ce am trecut de rețetele de grătare (nu avem grătar portabil, iar grătarul gata făcut nu mai e atât de bun rece), până la urmă am reușit să încropesc un meniu.

Aperitiv: Sandwichuri cu ton
Se face o pastă de ton (rețeta aici) și se întinde pe o felie de pâine. Se pun deasupra felii de roșii proaspete și porumb dulce. Felia cealaltă de pâine se unge cu sos tartar (sau sos de maioneză cu usturoi cât mai light) și se presează împreună. Dacă e prea mare sandwichul, se taie pe jumătate, altfel se împachetează direct în hârtie cerată. Pentru un plus de rezistență la drum, se pot lega cu sfoară.


sandwichuri-picnic

Fel principal: Friptură rece à la Adi Hădean
Adi Hădean are o rețetă incredibilă de friptură, care a ieșit minunat (rețeta originală aici). Eu am făcut marinada cu suc de portocale, usturoi, coriandru, sare și piper, am lăsat carnea în marinadă cu felii de ardei, închisă într-o pungă cu ZipLock, apoi am urmat rețeta întocmai. Ce-i drept, am avut ca ajutor ketchup-ul făcut în casă al bunicii mele, rețetă secretă mai potrivită pentru friptură decât orice altă alternativă din comerț 🙂

Garnitură: Salată de cartofi orientală cu dressing light
Se face simplu, din cartofi fierți, ceapă verde, roșii și castraveți cuburi. Dressingul e la fel de simplu, amestecând o linguriță de pastă de hrean, una de muștar și jumătate de pahar de iaurt. Se toarnă peste salată și se amestecă.


picnic

Desert: Prăjitura casei de la Alka
Nu am vrut să petrec prea mult timp în bucătărie pentru picnic, așa că am ales să iau o prăjitură de cumpărat. Prăjitura casei cu cacao și bucățele de ciocolată de la Alka, tăiată felii și pusă în caserole, este o alegere bună, fiind foarte pufoasă și bună la gust. Planul B era să fi făcut borcane cu straturi de pandișpan, cremă și fructe, dar voi lăsa asta pe data viitoare.

Băutură: Limonadă cu mentă făcută în casă
Probabil că, după mai multe experimente, limonada va avea un post dedicat. Am stors 5 lămâi mici și am amestecat cu 0.5L apă și am îndulcit cu miere și stevia, până mi s-a părut destul de dulce. Menta se “rănește” puțin în palme și se pune într-o sticlă cu capac etanș împreună cu limonada și câteva cuburi de gheață. Se scutură bine, ca sucul din frunzele de mentă să se amestece bine. Eventual se mai insistă cu o coadă de lingură de lemn subțire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *