Chilli de pui

Astăzi vreau să vă propun un fel de mâncare picant, aromat și delicios, de inspirație sud-americană. Are la bază pui gătit la rotisor și rupt în fâșii, sau pur și simplu bucăți de pui la tigaie, alături de un sos gros și foarte aromat.

Ingrediente:

  • pui fâșii gătit dinainte
  • 750 ml bază pentru supă de pui (apă + un cub de concentrat de pui)
  • două cepe
  • un ardei gras
  • 5-6 căței de usturoi
  • 3-4 linguri pastă de roșii
  • un sfert de cană de alune sau migdale prăjite
  • praf de chilli (sau, preferabil, ardei iuți tăiat mărunt)
  • sare, piper, cimbru
  • ulei pentru prăjit

Preparare:

Înainte de orice, se pregătește carnea și supa de pui.

Processed with Moldiv

 

Ceapa și ardeiul se taie mărunt, iar alunele (sau migdalele) se macină. Se dau prin blender până se fac piure ingredientele pentru baza de chilli: supa, ceapa, ardeiul, usturoiul dat prin presă, pasta de roșii, supa de pui și alunele. Dacă aveți blender mai mic, așa cum am eu, va trebui să o faceți în trepte, în porții egale, apoi amestecat totul într-un bol mai mare. Se adaugă praf de chilli din belșug, sare, piper și cimbru după gust.

Processed with Moldiv

Se încălzește ulei în tigaie, apoi se adaugă sosul și se amestecă. Se lasă pe foc mediu spre slab timp de 5 minute, amestecând din când în când, apoi se adaugă carnea și se acoperă. Se lasă pe foc în jur de 10 minute (la fel, amestecând din când în când), în funcție de cât de gros vrem sosul. Mie mi-a ieșit destul de gros, așa că data viitoare îl voi lăsa în jur de 8 minute, ca sosul picant să fie mai ușor de amestecat cu o porție de orez. Se potrivește perfect!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *