Pui cu sos cremos de roșii uscate

Rețeta care urmează a fost un adevărat succes. Gustul neobișnuit, cremos și potrivirea puiului la tigaie, auriu, cu sosul de unt, smântână și roșii uscate, l-au făcut obligatoriu de repetat. Roșiile uscate au o savoare aparte și sunt prea puțin cunoscute în bucătăria noastră. Le găsiți la LIDL, de la Baresa, sau în alte supermarketuri, la secțiunea de conserve. Înainte de a începe, aș dori să îi dedic rețeta mamei lui Sergiu Ungur, care e o gospodină grozavă (știu pentru că am tot ciupit câte ceva din ce primește Sergiu la pachet) și am înțeles că vrea să încerce și ea acest fel de pui gustos.

Ingrediente:

  • o tăviță de piept de pui cuburi sau de pulpe mici
  • 3 linguri de unt
  • 3 căței de usturoi
  • 1 linguriță de chilli slab sau jumătate de lingură de boia de ardei dulce
  • 250ml supă de pui
  • 150g smântână
  • un borcan mic de roșii uscate
  • 2 linguri de parmezan sau cașcaval ras
  • sare, piper, oregano, busuioc

Preparare:

Deschideți borcanul de roșii uscate și lăsați la scurs într-o strecurătoare. Tăiați sau porționați puiul, frecați-l cu sare și piper, apoi puneți o lingură de unt într-o tigaie mare și gătiți puiul până e auriu pe toate părțile. Până se gătește puiul, tăiați roșiile în fâșii subțiri, curățați usturoiul și preparați supa de pui (din apă fiartă și cuburi cu aromă de pui).

IMG_1898

 

Se scoate puiul pe o farfurie și se prepară sosul în aceeași tigaie. Se adaugă celelalte 2 linguri de unt în tigaie, se dă prin presă usturoiul direct deasupra tigăii și se adaugă praful de chilli sau boiaua. Se lasă puțin pe foc și se amestecă până miroase aromat (1-2 minute). Se adaugă supa de pui, smântâna, parmezanul/cașcavalul și roșiile uscate. Se aromează cu mirodenii după gust (busuioc, oregano) și se potrivește de sare și piper. Se pune înapoi puiul și se amestecă bine cu sosul, apoi se mai lasă 3-5 minute pe foc, până se îngroașă.

Se servește cu o garnitură simplă (de exemplu orez alb) fiind foarte aromat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *