Sandwich de cartofi (aperitiv)

Poate v-am mai povestit că îmi plac revistele cu rețete. Îmi plac pentru că mi-e mai ușor să caut inspirație culinară, deși de multe ori adaptez rețeta și/sau cantitățile la gusturile mele, ale lui Cosmin sau a eventualilor musafiri care ne mai calcă pragul. Următoarea rețetă am găsit-o într-o revistă cu specific festiv, mai exact pentru Revelion, dar nu are importanță fix evenimentul: ceea ce contează este faptul că aceste gustări sunt perfecte pentru o petrecere, fiind aperitive excelente, atât ca gust cât și ca aspect.

Ingrediente:

  • cartofi
  • boia, sare, piper
  • ulei pentru prăjit (preferabil de palmier)
  • cremă de brânză
  • salam, șuncă sau cârnăciori feliați
  • altele, pentru decor: busuioc, pătrunjel, măsline etc.

Preparare:

Se răzuiesc cartofii în franjuri subțiri, se condimentează cu boia, cu puțină sare și piper. Într-o tigaie se încinge uleiul și se pun cartofii la prăjit sub formă de disc, ca să se “lege” prin prăjire sub forma unui cuib. Se prăjesc pe o parte, apoi se întorc ca o chiflă, tot “cuibul” odată. Se scot pe un șervețel și se lasă să se răcească puțin.


Untitled design (17)

Într-un dispozitiv pentru decor se pune crema de brânză și se sprițuiește peste cartofi, se pune deasupra salamul sau șunca, apoi celelalte elemente pentru decor pe care le preferați. Se pune pe platouri și se servește.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *